1. Scurta prezentare a planului lecţie
Dragi elevi, În cadrul lecţiei de astăzi, vom discuta despre temperament. Vom urmări următoarele aspecte:
2. Ce este temperamentul?
Temperamentul este înnăscut, dar el nu se manifestă în acelaşi mod pe tot parcursul vieţii, începând de la naştere. Temperamentul evoluează în raport cu întregul organism şi sistem nervos, astfel încât trăsăturile de temperament se maturizează, ele sunt evidente la sfârşitul adolescenţei, se menţin relativ constante până la bătrâneţe când cunosc o stagnare.
3. Tipologii temperamentale
Prima tipologie cunoscută este cea realizată de către mediii antichităţii Hipocrate şi Galenus. Ei au pus la baza temperamentului combinarea a patru umori sau substanţe primare al corpului omenesc, astfel: sânge – sangvinic; bilă galbenă – coleric; limfă – flegmatic şi bilă neagră – melancolic.
La începutul secolului XX, pe baza observaţiilor clinice, psihiatrul german, E. Kretschmer este de părere că o anumită constituţie corporală se asociază cu anumite manifestări în plan psihologic, afectiv şi psihopatologic. Picnicul este scund, bondoc, îndesat, vioi, dinamic – este un ciclotim, oscilează între tristeţe şi veselie. Astenicul este filiform, longilin, este un om interiorizat, oscilând între instabilitate şi calm – este un schizotim cu trăiri afective foarte interiorizate. Atleticul prezintă o alură sportivă, armonios dezvoltată, este un tip direct şi foarte deschis în manifestări, cu o mare nevoiie de mişcare. Displasticul prezintă malformaţii corporale cu efecte variabile în plan temperamental.
Tot la începutul secolului al XX-lea fiziologul rus, I.P. Pavlov a întreprins cercetări asupra dinamicii activităţii nervoase superioare urmărind trei indicatori: forţa, mobilitatea, echilibrul. Forţa este exprimată prin rezistenţa la oboseală nervoasă, rezistenţa la solicitări intense, la factori majori de stres. În raport cu forţa, Pavlov stabileşte două tipuri: puternic şi slab. Mobilitatea se manifestă în viteza trecerii de la o activitate la alta, rapiditatea şi flexibilitatea adaptării la situaţii noi. În raport cu acest criteriu există două tipuri: mobil şi inert. Echilibrul exprimă raporturile de forţă între excitaţie şi inhibiţie – dacă domină forţa excitatorie vorbim despre impulsivitate, dacă domină forţa inhibitoare atunci vorbim despre inhibiţie, dacă forţa celor două procese este aproximativ egală vorbim despre echilibru. Pornind de la acest criteriu s-au stabilit două tipuri: echilibrat şi neechilibrat (neechilibrat excitabil şi neechilibrat inhibat).
4. Caracterizarea temperamentelor
În caracterizarea temperamentului trebuie avut în vedere:
- Rezistenţa la oboseală şi uşurinţa recuperării după efort,
- Rezistenţa la încercările majore ale vieţii,
- Viteza de reacţie şi capacitatea de a recţiona simultan la mai mulţi stimuli,
- Răbdarea, rezistenţa la monotonie,
- Autocontrolul,
- Echilibrul emoţional,
- Ritmul mişcărilor şi al vorbirii,
- Viteza de adaptare la împrejurări noi,
- Viteza de comutare de la o activitate la alta.
Având în vedere criteriile menţionate temperamentul poate fi:
Coleric – consumă o mare cantitate de energie nervoasă, se implică în activitate cu mult entuziasm, dar consumul nervos excesiv îl conduce la epuizare, căderi nervoase sau chiar depresii.
Sangvinic –dinamic, sociabil, prietenos, dependent de grup, are nevoie de recunoaşterea grupului de aprecierea celor din jur; ştie să se facă plăcut,este preocupat să lase o impresie bună, leagă uşor prietenii, dar tinde să fie superficial şi inconstant în sentimente.
Flegmatic – este stabil, constant, calm, echilibrat, ponderat şi prudent, este mai rezervat, leagă mai greu prietenii, dar este constant în sentimente, este răbdător, perseverent, rareori izbugneşte având manifestări explozive
Melancolic – este instabil, neîncrezător în sine şi în ceilalţi, temător, înclinat spre visare, cu un slab spirit practic.
5. Concluzii
Cunoaşterea temperamentului este importantă pentru că prin intermediul trăsăsturilor de caracter putem încerca să influenţăm modul de manifestare a unor însuşiri temperamentale. Temperamentul nu poate fi modificat însă, omul poate încerca să exercite un anumit autocontrol al unor manifestări prea explozive sau să activeze, să mobilizeze unele manifestări prea pasive. În anumite limite temperamentul poate şi trebuie să fie luat în stăpânire. Nimeni nu ne va ierta dacă ne manifestăm agresiv, violent şi apoi ne vom scuza spunând că avem un “temperament vulcanic”.
