Dragi elevi, în cadrul lecţiei de astăzi vom discuta despre caracter, unde vom aborda următoarele aspecte: definirea şi explicarea conceptului, modul de formare al acestuia, sintagma „atitudini - valori”.
1. Definirea şi explicarea conceptului:
Caracterul se referă la acele trăsături care descriu modul de a fi, de a se comporta, atitudinile, convingerile, profilul moral al unei persoane. Este alcătuit din caracteristici (trăsături) care se desfăşoară pe un continuum, de la pozitiv la negativ, toţi oamenii având caracter, dar orientat într-o manieră diferită, din punct de vedere valoric. Aşadar, caracterul are încărcătură valorică (descrie profilul psihomoral al omului) şi este obţinut prin modelare socio – culturală.
În ceea ce priveşte tăria de caracter sau puterea acestuia, ea este dată de forţa convingerilor, de fermitatea cu care le susţinem şi apărăm, de constanţa şi persistenţa lor în timp şi în variate împrejurări, şi nu de încărcătura lui valorică.
Caracterul nu este neschimbător, el putându-se modifica sub influenţa factorilor de mediu care acţionează asupra lui, de-a lungul timpului.
2. Modul de formare al caracteruului:
Referitor la formarea caracterului, aceasta începe încă din copilărie, un rol central avându-l mecanismul condiţionării. Acesta se referă la faptul că, în primul rând, părinţii vor încuraja comportamentele pozitive şi le vor sancţiona pe cele nepotrivite. Copilul învaţă, astfel, că un anumit comportament îi aduce lauda, recompensa, pe când un altul atrage după sine reproşul, pedeapsa etc. De asemenea, un rol important în formarea caracterului îl are mecanismul autorităţii. Astfel, autoritatea adultului se impune de la sine, ceea ce stabileşte acesta fiind literă de lege, iar nerespectarea acestui fapt atrage după sine sancţiuni. Şi, nu în ultimul rând, ceea ce îşi mai pune amprenta asupra formării caracterului este mecanismul imitaţiei şi al modelului. Copilul va imita şi va adopta modelele de conduită ale celor din jur, producându-se un proces de asimilare a acestora, ce îşi pot prelungi efectele pe parcursul întregii vieţi. Se observă, astfel, că modelul reprezintă o puternică sursă de formare a caracterului. Acesta poate fi oricare persoană din familie, din anturaj, din mediul în care ne desfăşurăm activităţile, deoarece ne dorim să devenim ca acea persoană, să împrumutăm din calităţile ei etc. Aşadar, formarea caracterului este legată, în principal, de lumea în care intră copilul după naştere, de influenţa modelelor, pentru ca, la maturitate, omul să fie capabil de autodeterminare, de alegeri în cunoştiinţă ce cauză.
În structura caracterului se regăsesc componente precum: onestitatea, bunul – simţ, disciplina, punctualitatea, bunătatea sau răutatea, încăpăţânarea, indisciplina, lenea etc., acestea fiind cele care determină caracterul ca fiind mecanismul intergrator-sintetic cel mai important al personalităţii. De asemenea, mai pot fi numite şi trăsături caracteriale sau atitudini – valori. Însă nu orice manifestare caracterială reprezintă o trăsătură de caracter. Pentru a constitui însuşirea respectivă, aceasta trebuie să dispună de: generalitate, constanţă (stabilitate), plasticitate (adaptarea omului la diverse situaţii, să nu fie rigide). Astfel, trăsăturile de caracter exprimă ceea ce este constant, relativ invariabil, stabil şi definitoriu pentru personalitatea umană.
3. Sintagma ”atitudini - valori”:
În strucura caracterului, am întâlnit sintagma ”atitudini - valori”. Atitudinea este un raport, o poziţie faţă de ceva anume. Aceasta este alcătuită din următoarele componente: componenta cognitivă (oferă atitudinii raţionalitate, adoptare în cunoştiinţă de cauză), componenta motivaţională (arată că întotdeauna atitudinea are o finalitate, izvorăşte dintr-un motiv, trebuinţă, interes, ideal şi este orientată către atingerea unui scop), componenta afectivă (conferă susţinerea energetică a atitudinii), componenta voluntară (atitudinea şi trăsăturile caracteriale sunt puse în acţiune). Atitudinea prezintă o manifestare polară, aceasta nefiind însă absolută. Oamenii nu sunt în totalitate buni sau răi, harnici sau leneşi, cinstiţi sau necinstiţ, trăsăturile de personalitate înscriindu-se pe o scală, de la pozitiv la negativ, cu mai multe trepte de intensitate.
Dacă atitudinea reprezintă raportul, poziţia faţă de ceva anume, într-un cuvânt forma, atunci conţinutul este reprezentat de către valoare, aceasta fiind rezultatul unei relaţii între subiect şi obiect. În timp, oamenii îşi formează un sistem de valori sub influenţa factorilor sociali, de mediu, familiali, instituţionali. Astfel, caracterul pune omul în relaţie cu lumea prin intermediul sistemului de atitudini – valori.
4. Concluzii:
Caracterul reprezintă latura relaţional – valorică a persoanalităţii şi cuprinde acele trăsături care descriu profilul psihomoral al omului.
